Dacă în ţările cu democraţie avansată personalul de poliţie este recrutat după principiul „cei mai buni ne aparţin nouă” pentru că se bazează pe sisteme coerente şi eficiente de protecţie socială care asigură un standard de viaţă corespunzător pentru poliţist şi familia sa, în sistemul românesc motivarea şi aşa precară pentru această categorie de personal, este pe cale de dispariţie datorită legilor de salarizare şi pensionare la grămadă, fără a se ţine cont de locul şi rolul poliţistului în societate.

     În ţările democratice cu o economie performantă şi bine articulată guvernanţii din nevoia de a atrage în poliţie o resursă umană capabilă, menţin un sistem de salarizare şi protecţie socială superior sectorului privat.
     În România guvernanţii mizează pe faptul că din punct de vedere economic suntem la pământ şi că astfel va mai exista o oarecare atractivitate către profesia de poliţist şi ne mai şi vrăjesc cu faptul că în sectorul bugetar câştigurile sunt superioare sectorului privat.  Numai că în sectorul privat este încurajată munca la negru, evaziunea fiscală a înflorit, datorită incapacităţii guvernanţilor, sau mai bine spus lipsei de interes a acestora în a o stopa.
     Diriguitorii ţării trebuie să aibă în vedere că, odată şi odată, rotiţa economică se va învârti şi la noi iar datorită liberei circulaţii a forţei de muncă, mediul privat va fi obligat să-i asigure angajatului un salariu motivant şi asta va face ca acest sector să devină tot mai atractiv.
     Toate acestea coroborate cu distrugerea sistemului de învăţământ românesc, în sensul că tinerii din mediul rural nu mai au posibilitatea să urmeze cursurile liceale, abandonul şcolar este în creştere iar rata de promovare a bacalaureatului este cel puţin necorespunzătoare, vor duce la scăderea bazei de selecţie pentru poliţie.
     Având în vedere complexitatea muncii de poliţie într-o societate tot mai complexă şi cu tot mai multe necunoscute, necesită un personal tot mai competent şi dispus la sacrificii atât personale cât şi familiale.
     Ori, asemenea personal nu-l poţi atrage în sistem cu legi unice, dimpotrivă inconvenientele ce decurg din munca de poliţie şi din respectarea statutului special şi a Codului de etică, se impun a fi compensate parţial, cel puţin cu salarii şi pensii motivante.
     În atare condiţii, se cunoaşte faptul că există o interdependenţă între calitatea personalului şi eficienţa aplicării legii şi asta cu răsfrângere directă asupra siguranţei cetăţeanului.
     Încă de pe acum afirmăm fără teama de a greşii, „că poliţistul român înglodat în datorii” din nevoie, pentru a crea condiţii familiei, îşi pune tot mai mult problema să părăsească sistemul pentru un loc de muncă în nu ştiu ce colţ al lumii, pentru un câştig care să-i permită un trai decent şi returnarea creditelor contractate.
     De asemenea datorită constrângerilor financiare, poliţistul este obligat  să se gândească la o slujbă suplimentară, într-un alt domeniu de activitate şi asta chiar cu încălcarea prevederilor legale şi de ce nu este posibil ca flagelul corupţiei să cuprindă sistemul poliţienesc.
     Toate acestea şi altele trebuie să constituie teme de reflecţie pentru conducerea Ministerul Administraţiei şi Internelor, Guvern, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi de ce nu Parlamentul României.

Preşedinte
Vîlnei Florin-Ilie